In timpul ploilor de toamna, in padurea Bucium - daca esti suficient de nebun sa umbli prin plaoie poti gasi minunate pete de culoare, desi vremea de afara te indeamna sa stai in casa la un vin fiert si bine invelit cu o patura: am mers eu acolo pentru voi asa incat ... enjoy!
Cu drag
Auras Luchian
4 comments:
Bucuria de a fi “ suficient de nebun”
Sunt suficient de nebun cât să:
strâng grămezi de frunze uscate pe care apoi să le arunc deasupra capului și să le privesc în cădere ( iar și iar…);
Să cred că mâine voi fi mai odihnit și viața mi se va părea mai colorată și să adorm zâmbind la acest gând;
Să cred că atunci când alții mă mușcă de “ dos”îmi fac de fapt un bine, deoarece îmi recunosc valoarea fiind invidioși, iar eu voi lucra mai mult cu mine pentru a fi mai bun;
Să suflu vara în păpădii și să îmbrățișez copacii, știind că această tandrețe este reciprocă;
Să alerg primăvara după copaci înfloriți( ca și când ar alerga și ei);
Să mănânc flori de salcâm.
P.S. e o binecuvântare să fii suficient de nebun pentru a putea surprinde aceste aspecte ale vieții care ne dau forța de a merge mai departe.
Se spune ca de fapt doar cei pe care ii consideram "nebuni" traiesc in armonie deplina cu universul, cu realitatea din mediul in care traim - de fapt sunt considerati nebuni cei care se manifesta in afara normelor si valorilor "stabilite" de societate ... este chiar placut sa fii "nebun" din cand in cand si sa spargi tiparele, sa evadezi in absolut si sa te bucuri de tot ceea ce este pur si neatins de ... orgoliul si infatuarea omului!
Totusi, intrcat daca nu esti ca ei esti impotriva lor, iar daca te lasi prea adanc in aceasta extrema vei crea un dezechilibru, consecinta fiind o nefericire pe care o vei resimti atat cu mintea cat si cu trupul ... depinde ce aspiratii, ce asteptari isi seteaza fiecare individ, dar mai cu seama depinde de cat de mult a asimilat (sau nu) creerul individului: nu degeaba se spune "fericiti cei saraci cu duhul ..."
Hmmm, iata cateva reflectii personale, ca raspuns la acest subiect ...
Regards
Auras L.
De mici ne creăm o realitate a noastră, proprie, individuală, subiectivă, corijați fiind în procesul de modelare de mâinile și suflul părinților, profesorilor, rubedeniilor, prietenilor, bla bla, bla ...
Realitatea mea începe să se suprapună peste realitatea ta , în unul sau mai multe puncte, și atunci mă accepți ca " normal"?
Mă acceptă și vecinii și poliția ( râd) dacă mă " joc" în pătrățelul desenat de reglementările legale în vigoare? ( ce mult mă încălzește că societatea mă iubește!!!)dar
" bucuria de a fi suficient de nebun" se referă la constatarea unor ghidușii sufletești inofensive, care nu-mi scad Q.I.-ul cât să ajung " sărac cu duhul", dar mă diferențiază ( dau semne de megalomanie?)de marea masă nivelatoare, coercitivă care se trezește dimineața încruntată. Patologicul umbrește, îndurerează pe ceilalți, pe sine , societatea , bla bla,dar te-ai gândit prea departe când ai pomenit de acel " dezechilibru "...ai fost prea serios...părerea mea.
Mai zâmbește!
zambesc ... zambesc in continuare ... multumesc si continui sa zambesc: e minunat sa poti accepta pur si simplu, in loc sa cauti "explicatii", "justificari", "scuze" ... slava domnului ca am depasit acest liman!
... inca mai zambesc
Cu stima
Auras Luchian
Post a Comment