Scade animatia...
De mirare parca-si tine
Vantul respiratia.
Zboara vesti contradictorii,
Se-ntretaie stirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toti intorc privirile.
Iat-o!... Sus in deal, la strunga,
Asternand pamantului
Haina ei cu trena lunga
De culoarea vantului,
S-a ivit pe culme Toamna,
Zana melopeelor,
Spaima florilor si Doamna
Cucurbitaceelor...
Lung isi flutura spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste solduri triumfale
Haina iluzorie.
Apoi pleaca mai departe
Pustiind cararile,
Cu alai de frunze moarte
Sa colinde zarile.
3 comments:
Eu ciclopul orb(it)
Ochiul raţiunii sub o frunză de toamnă
Se zbătea să citeasă în nervuri trecerea
Lumii în general şi a sa în special.
Rapsodii de toamna
Sunt zile și zile ale fiecăruia în parte. Da , precum cele surprinse de George Topârceanu, luminoase, în care toamna e o zână , dar și o toamnă bacoviană:
Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.
S-aude si-un clopot de scoala,
E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.
Se uita in zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.
Si vine,ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.
Viziuni mai optimiste, sau mai pesimiste...în funcție de structură, sau de evenimentele prin care a trecut fiecare din noi. Nu pot să nu remarc că ambii autori sunt centrați pe peisajul exterior,dar toamna poate genera o orientare către sine. Prima poezie care mi-a venit in minte a fost cea a lui Stănescu ( pusă pe muzică de Nicu Alifantis- îmi sună în cap):
Emoție de toamnă
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Șuier luna si o răsar si o prefac
intr-o dragoste mare.
Sper să nu transform acest comentariu într-un comentariu literar ( râd)...dar da, nimic nu s-ar fi scris fără emoție. Emoție pe care o împărtășesc și eu în fiecare anotimp și mai ales în perioada de început, de acomodare a simțurilor la noutatea peisajului, pentru că eu trăiesc fiecare toamnă la timpul prezent și iertată-mi fie imprudența de a rezona pentru câteva momente cu starea de “ trecere” pe care mi-o sugerează aceste zile. Nu este o trăsătură a mea. Chiar și din acest sfârșit este ceva de învățat: de exemplu poți învăța să cazi de la frunze
Multumesc - toamna ii va starni mereu pe inflacaratii ce au ceva de transmis
Multumesc
Auras Luchian
Post a Comment